...?

De ce a trebuit tocmai azi să închid ochii și să te văd,

tot mai prezent prin absența ta?

De ce a trebuit tocmai azi să mă concentrez,

pentru a te auzi vorbind, când de fapt tu nu mai ești?

De ce a trebuit tocmai azi să îmi oțelesc brațele

pentru a te înălța deasupra gândurilor mele?

De ce a trebuit tocmai azi ca dinții mei să inventeze gratii

în spatele cărora să-mi închid numele tău?

Picioarele mele încă mai caută urma pașilor tăi...

Inima mea oprește acele ore, pentru aceste clipe de veșnicie...