Numai tu

Numai tu poţi să atingi depărtările.

Praf şi pulbere e singurătatea mea!

Locuiesc în mine sau în afara mea? Nu mai ţin minte!

Nu ştiu unde să fii fost viaţa mea când o căutam în poezie.

Ştiu frica mâinilor mele de-a nu te găsi alături.

Ştiu spaimele sângelui de-a nu te putea vedea.

Ştiu cum ne ieşeam din minţi şi

nimeni, nimeni, nimeni nu ne oprea.

Doar noi ne priveam, doar noi ne vedeam.

Nu mai deosebeam făpturile noastre -două.

Împărţeam mâinile, ochii,- le scădeam,

le adunam, le confundam, cum corbii

confundă deseori căderea cu zborul.

Cerurile erau încălcite de mult.

Noi doi, de la bun început pluteam, însă

în cerul îngropat adânc înlăuntrul nostru, iubite!!!

5 minute

Atunci, într-o seară, 
mi-am luat gândurile în brațe să le plimb pe străzile tuturor...
le povesteam că nu pot trăi fără tine și că nu mă regăsesc nicăieri;
nici măcar în pozele în care știam că sunt eu...
le povesteam că în fiecare zi îmi lipsesc 5 minute
în care aș putea să urc în turnul unei biserici,
să-ți strig de acolo numele cât pentru o sută de pagini,...
dar să le spun că nu mai știu dacă sunt vie, sau am murit odată cu tine, 

...nu pot...

...la un pas de gura ta...

Ca o mare învolburată, ca o mare calmă, îmi umpli gândul...

în liniște strig numele tău, până-mi rămâne pe buze ecoul...

... număr clipele până când te voi vedea 
și te fac vinovat de soarta mea de-a visa până la trezire că ești al meu!

Merg prin beznă după mirosul tău, dar te transformi în umbre...

...la un pas de gura ta, fără să te pot săruta!

...atât de aproape de pielea ta, fără să te pot atinge!

Nu știu dacă au fost norocul sau pedeapsa mea,

...dar te voi iubi așa chiar dacă va trebui să te aștept 7 vieți!

...îndepărtat de mine ești precum orizontul...