Numai tu

Numai tu poţi să atingi depărtările.

Praf şi pulbere e singurătatea mea!

Locuiesc în mine sau în afara mea? Nu mai ţin minte!

Nu ştiu unde să fii fost viaţa mea când o căutam în poezie.

Ştiu frica mâinilor mele de-a nu te găsi alături.

Ştiu spaimele sângelui de-a nu te putea vedea.

Ştiu cum ne ieşeam din minţi şi

nimeni, nimeni, nimeni nu ne oprea.

Doar noi ne priveam, doar noi ne vedeam.

Nu mai deosebeam făpturile noastre -două.

Împărţeam mâinile, ochii,- le scădeam,

le adunam, le confundam, cum corbii

confundă deseori căderea cu zborul.

Cerurile erau încălcite de mult.

Noi doi, de la bun început pluteam, însă

în cerul îngropat adânc înlăuntrul nostru, iubite!!!