Pașii tăi

Tăceri profunde, trotuare-ngheţate, fără stăpân

îşi amintesc paşii tăi,

surâsul tău!

Pluteşti în amintiri ca un gând.

Din turnul bisericii orele se scurg

pe străzile sticloase... şi...

se duc, se duc...

Vreau să vii!

M-am săturat de atâta aşteptare!

Simt cum pământul se surpă şi-alunec,

aiurea. Cu troznet surd,... mă-ntunec.

Iar zidurile casei rămase departe

îşi lasă în mine ferestrele sparte.

Paşii-mi se împletesc şi curg

în zăpada căzută-n amurg.

Copacii te-au pierdut printre ramurile goale

se-aud voci hohotite, întâmplări stradale.

Privirea mea e suptă din pleoape spre ei

ca nişte frunze furate din văi...

...tăceri profunde..., trotuare-ngheţate,

îşi amintesc paşii tăi.