Nu pot să jur că te iubesc
şi te voi iubi până dincolo de mormânt
Revoluţiile nu se promit. Revoluţiile se întâmplă.
...încercam să fiu tânără. Omul tace
vorbindu-şi singur, în gând. Eram nebuni.
Ne aşteptam reciproc pe poduri de fier,
sub sălciile înceţoşate, învăluite în ceaţă şi uitare…
Ne căutam ochii, mâinile , genunchii, de parcă
nu puteam exista pe furiş. Eram bolnavi, nebuni,
mici titani crescând din perfecţiunea
nebuniilor împărţite la doi.
Mergeai sigur şi singur înainte...
Mergeai aşa, fiindcă ştiai şi fiindcă voiai
să vezi cum te urmez, dând semne mărunte
de supunere, de inevitabilă slujire.
Indiscutabil tu erai doritul stăpân.
Erai Stăpânul care uneori îşi biciuia cu priviri chinuitoare:
sclava, iubita, amanta, uncenica, regina.
"Dacă ar ştii lumea ce e în capul nostru, ar fugi urlând!"
Egoişti, păgâni, geloşi, aiuriţi ne uitam împrejur
la oameni, ziduri, copaci, repetând molipsitor:
sunt eu! sunt eu! sunt eu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu